Știri importante

Împreună vom readuce Moldova pe calea făuririi, echității sociale și dezvoltării economice

Împreunăvom învinge!

 
 
 

Moldova poate și trebuie să trăiască mai bine

 
 
 
 

Noi am demonstrat deja acest lucru în practică. Din 2001 până în 2009, când țara era condusă de echipa președintelui Voronin, economia s-a dezvoltat, iar veniturile bugetare au crescut. Atunci salariul mediu pe țară s-a majorat de 7 ori, salariile lucrătorilor din domeniul medical de 9 ori, pensiile – de peste 9 ori. Cu Blocul comuniștilor și socialiștilor Moldova va porni pe calea stabilității și dezvoltării.

Împreună vom învinge!

Până la ziua alegerilor au rămas

Zile
Ore
Minute
Secunde

Care este diferența dintre blocul Comuniștilor și Socialiștilor și partidele de dreapta?

 
 

 

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor

Partide de dreapta

Pentru indexarea pensiilor

 
 
 
 
 
 
 
 

cu cel puțin 20% anual și indemnizații suplimentare de Paște și de Ziua oamenilor în etate.


Pentru majorarea vârstei de pensionare

 
 
 
 

și anularea înlesnirilor și indemnizațiilor.

Pentru dezvoltarea țării

 
 
 
 
 

programele „Satul moldovenesc”, „Drumuri bune”, gazificarea, iluminarea, construcția apeductelor și rețelelor de canalizare în localitățile rurale.


Pentru lichidarea raioanelor șI primăriilor

 
 
 
 

închiderea școlilor, îndepărtarea celor mai importante servicii de stat de oamenii simpli de la sat.

Pentru dezvoltarea economiei șI industriei

noi locuri de muncă, parcuri industriale în fiecare raion, susținerea producătorilor locali.


Pentru degradarea economiei

vânzarea pământului străinilor, falimentarea producătorilor locali, închiderea întreprinderilor, concedierea muncitorilor și deplasarea lor peste hotare pentru a crește numărul diasporei.

Pentru o politică externă independentă în interesul Moldovei

parteneriat strategic cu Rusia, relații de prietenie cu Europa, neutralitate, rezolvarea pașnică a diferendului transnistrean.


Pentru subordonarea politicii externe

intereselor SUA, Uniunii Europene și României. Conducere externă, confruntarea cu Rusia și aderarea forțată la sancțiuni- le antirusești, dezghețarea conflictului de pe Nistru, apropierea de NATO.

Pentru valorile tradiționale

noi optăm pentru susținerea valorilor creștine și a instituției familiei tradiționale.


Pentru valorile „liberale”

propaganda minorităților sexuale în școli și în stradă, discreditarea și atacarea bisericii și credinței.

Lista candidaților

 
 

Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor

vladimir_voronin

Vladimir Voronin

№ 1
igor_dodon-2

Igor Dodon

№ 2
zinaida_greceanii

Zinaida Greceanîi

№ 3
vlad_batrincea-2

Vlad Batrîncea

№ 4
oleg_reidman

Oleg Reidman

№ 5
bogdan_tirdea

Bogdan Țîrdea

№ 6
alla_dolintsa

Alla Dolință

№ 7
aliona_pilipetcaia

Alla Pilipețcaia

№8
elena_bodnarenco

Elena Bodnarenco

№ 9
alexandr_suhodolskii

Alexandr Suhodolski

№ 10
constantin_starish

Constantin Starîș

№11